Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” a decernat titlul de doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Mustafa Aydin, preşedinte al Euras, preşedintele Universităţii Aydin din Istanbul
Senatul Universităţii, întrunit în şedinţă extraordinară, a hotărât acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Prof.univ.dr. Mustafa Aydin pentru întreaga sa activitate academică, pentru realizarea unui cadru educaţional inovativ de schimburi academice în spaţiul euro-asiatic şi internaţional.
Ca urmare, joi, 5 mai, 2016, la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, în cadrul şedinţei solemne din Aula Magna a Universităţii, a avut loc ceremonia conferirii înaltului titlu de Doctor Honoris Causa d-lui Prof. univ. dr. Mustafa Aydin, preşedinte al Euras, preşedintele Universităţii Aydin din Istanbul.
D-na Prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu, Rectorul Universităţii, a dat citire documentului academic Laudatio care a evidenţiat contribuţia academică a Prof. univ. dr. Mustafa Aydin în domeniul literaturii şi al analizei politice zonale, contribuţia socio-educaţională prin BIL Holding, din perioada 1994-2006, prin creearea infrastructurii necesare pentru instituţiile învăţământului superior, preocupându-se atât de baza materială pentru noi sedii, cât şi de cadrul educaţional şi de diseminare a informaţiilor academice prin publicaţii, tipărituri, bază de date pentru învăţământul superior etc. Eforturile sale au fost recunoscute prin premii acordate de înalte foruri interne de stat şi internaţionale, de asociaţii, de organizaţii mondiale, fiind unul dintre cele mai cunoscute personalităţi din zona euro-asiatică.
Diploma Doctor Honoris Causa a fost citită în limba latină de Preşedintele Senatului Universităţii, d-na Prof. univ. dr. Corina-Adriana Dumitrescu. Comunitatea academică a Universităţii a apreciat personalitatea şi implicarea Prof. univ. dr. Mustafa Aydin în dezvoltarea învăţământului superior, precum şi în promovarea în continuare a unei cooperări responsabile şi benefice între cele două universităţi şi în spaţiul euro-asiatic.
Preşedintele Senatului,
Prof. univ. dr.
Corina-Adriana Dumitrescu